Despre omul meu frumos

               Sunt in euforia in care m-a acaparat Puric. Si cum euforia asta e un voal de cuvinte frumoase, de amintiri nepretuite, de fragilitate si drag...mi-e si teama sa nu clac stramb scriind asta. Dar simt nevoia sa astern pentru ca invalamaseala asta de idei ma sufoca! Asa cum stim unii dintre noi, Puric vorbeste frumos si demn, despre un popor cu o istorie nemaintalnita, despre martiri, despre oameni fantana, despre noi...fiecare dintre noi.

                Si poporul meu drag, m-a lovit azi in plina strada. Iti ia o zi si cateva lucruri firesti de facut ca sa iti dai seama ca ne-am pierdut. Iti ia o singura privire mai adanca in esenta lucrurilor sa intelegi ca lumea nu mai e de mult asa cum o credeai tu. Poporul nu isi stie istoria, nu mai cunoaste oameni frumosi, poporul nu mai citeste, nu mai canta, nu mai aplauda...poporul tace.

               Poporul e facut din oameni cu burti care merg in institutii cu slapi in picioare. Poporul are si functionare dragute care vorbesc frumos cu batranei rupti din alte vremuri si care folosesc termenul de „pecuniar„, acelasi popor are insa si security la fiecare intrare, care nu te lasa neiscodita, femeie fiind, din cap pana in picioare...nici nu vreau sa stiu ce se intampla cand ma intorc cu spatele!

              Femeile poporului nu mai au supletea si eleganta de altadata. Se arata nonsalant pe strazi shaworme si covrigi incriptate in forme care si-au pierdut de foarte mult timp, decenta. Dar avem aur...si nu acela de la Rosia Montana. Eu stiu ca femeia trebuie sa fie zeita pe pamant, sa fie demna si hotarata, sa taca si atunci cand in sfarsit vine momentul sa vorbeasca, sa o asculte si aerul. Femeia trebuie sa-i fie aliat barbatului, sa-l indrume, sa-l admire, sa-l adore...nu sa traiasca atat de comod langa un sot, medaliata social prin faptul ca si-a gasit barbat!

               Vad oameni frumosi...rar. Printre talpile murdare, slapii ce noi si tocurile care nu au fost invatate sa asculte...mai vad oameni liberi care se iubesc frumos pe strazi...si asta ma face sa sper.

                Stiu, nu spun nimic nou...doar pentru faptul ca pana acum nu mi-am imaginat ca e atat de grav. Am sperat mereu ca macar unii dintre noi se vor face auziti. Stau acum sa ma intreb daca intr-adevar referendumul e problema noastra? Sau...asa cum spune Puric, faptul ca nu ne cunoastem istoria.
                E plin de dobitoace pe strazi.Oameni desfigurati, manjiti si plini de urmasi. De parca un copil iti rezolva toate pacatele. Creste cu aceeasi nesansa de nu cunoaste ce insemnatate are strada pe care calca, respectul pentru celalalt si in definitiv...imensul de deasupra crestetului sau naiv.

                Caut si eu oameni fantana pentru ca mai apoi sa-mi gasesc izvorul. Caut femei frumoase si demne, elegante si decente, femei care sa imi marcheze ziua prin simpla trecere nestiutoare. Caut barbati cu povesti nemaintalnite, barbati care sa spuna ca au iubit frumos cu parerea de rau in fiinta ca s-a terminat, barbati galanti care iti deschid usa si nu te analizeaza decat subtil. Barbati care nu asteapta totul de la o femeie prea obosita de atata viata. Caut copii curajosi si neobositi, infometati de cunoastere, guralivi si inconstienti. Caut onoare care nu izvoraste din orgoliu si invidie recunoscuta neputincios in fata frumosului. Caut ce stiu ca a fost odata, aici la noi.

             Pentru inscrieri va recomand sa apelati la servicul de public pentru clientii nelinistiti, care cauta dar nu gasesc.Un fel de lost and found de suflete. Va va raspunde o functionara obosita de atata cautat. La semnal apasati tasta 1. Apoi inchideti.