Recunosc privirea aia blanda, de rautate consumata, e ca respiratia adanca dupa o lupta grea si inutila, un fel de oftat prelung al existentei tale. E sindrom al resemnarii. Te-am pierdut, asa-i? Undeva intre "oftat" si "resemnare" ai hotarat ca nu ai nevoie de un alt proces de constiinta...iata de ce scriu pentru cei care inca mai indraznesc sa citeasca, ceea ce iti doresc si tie.
Ma lupt cu tine ca si cu o ultima reduta, ca-n vorba aia cu mortii si cu prostii. Banuiesc ca nu o stii..poate afli intre timp. Diferenta dintre mine si tine e ca si cu forta armata a unei tari. Eu lupt pentru ceea ce cred ca e mai bine pentru tara mea...si asta ma face erou. Tu lupti pentru ceea ce iti satura stomacul si asta nu te face decat flamand. Problema e ca in tara mea nimeni nu are nevoie de eroi...ci de flamanzi care mor prosti nestiind ca sunt deja morti.
Undeva, in singuratatea constiintei mele ma intreb cu ce folos sa fii viu intre atatia morti care cu un deget intins in disperarea unui glont, iti arata ca epoletii tai sunt strambi. Trebuia ca somnul tau sa fie mai lin decat al meu...asternut intre ceea ce ai fi putut sa fii si ceea ce ai ajuns. Iubirea ta se rezuma la ceea ce iti doresti sa ajunga copilul tau, ucis din scutec de neputinta propriei gene.
Iti doresc sa ai impresia ca imi esti superior pana la sfarsitul vietii tale. E singura ta sansa sa te vezi mai bun. Imi doresc ca acei copii ai tai sa se intoarca impotriva ta, sa fie la pamant si sa urle de teama, doar asta ii va face eroi. Cat despre mine...tot ce imi doresc e sa rezisti neputintei de a fi viu. E cea mai pretioasa resursa a mea si singura certitudine ca ceea ce fac...e bine.
Si daca ai rezistat pana acum iti anulez cautarile si iti spun : ` Cand esti mort nu stii ca esti mort. E greu doar pentru ceilalti. La fel e si cand esti prost.`
Eu raman erou...pe cand tu. Ramai.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu