Toti suntem fragili. Oricat de puternici ne-am crede. Ne tradeaza privirile, izbucnirile, tigarile, paharele, pastilele. Toti suntem nemultumiti, chiar si atunci cand suntem fericiti. Suntem singuri, siguri si de cele mai multe ori nesiguri. In esenta... nu avem nevoie de nimic altceva decat de un alt om, ne mintim insa ca ne lipsesc banii, masinile, casele, calatoriile. Si totusi...de ce ai face toate astea singur?
Ne e frica, de noi, de ceilalti, de cei ca noi. Ne credem perfecti, fara greseala, fara rau...si reprosam celuilalt exact ce ne nemultumeste la noi.
Cand te-ai oprit ultima oara? Cand ai crezut ultima data ca asta e bruma de fericire pe care o visai? Cand ti-a placut tristetea? Cand ai fost sincer cu tine ultima oara? Stii cu adevarat ce vrei? De ce stai cu omul de langa tine? Are tot ce tie iti lipseste, nu-i asa? De fapt, e exact oglinda ta...cea pe care poti sa o critici prin lentila relatiei, pentru ca omul iti apartine. Ii pui in carca exact ce porti tu si te simti mai liber, mai bun, te asezi frumos la catedra si astepti sa iti iasa in cale greseala ca sa o poti taxa.
Bai, nu ne apartinem. Traim cu frica dintre noi, ne e frica sa fim singuri, sa fim tristi, sa nu avem bani, sa plangem, sa vorbim, sa tacem, sa fim. Asta ne face slabi, neputinciosi, nedemni.
Esti singur. Si asta nu e un lucru nou, ai putea sa incepi insa te ierti si mai apoi sa iti ceri iertare, sa ii privesti pe ceilalti prin lentila obiectiva a unei vieti in care toti luptam, iubim, obosim. Si nimic nu e gresit. Adu-ti aminte cand ti-ai permis ultima data sa fii om, si incearca. Si priveste-ma ca pe un alt om, sunt la fel de fragila si mi-e tare frica, de tine, de mine cu tine, de mine. Eu te iert, tu ma ierti?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu